Inca sunt aici,inchisa intre cei patru pereti ai camerei mele,ascultand muzica mea trista si strangand cu obsesie perna in brate. Nu stiu de cand am inceput sa ma multumesc cu putin. Defapt….asta se intampla de cand te-am cunoscut pe tine.
Mereu ma vei gasi aici,in spatial meu monoton. Sau mai degraba unul dureros,plin de teama si suferinta. Dar oare de ce iti spun toate astea? Cand stiu ca nu ma vei cauta. Cand stiu ca nu iti pasa. Eu sunt in plus in viata ta,intotdeauna am fost. Chiar daca nu am dorit sa arat asta. Mereu am fost constienta ca ma vei da o la parte si vei ramane cu ea. Cu sotia ta.
Intalnirile in familie sunt cele mai dureroase. Mi-e frica,ca la un moment nu o sa ma mai pot preface. Desi nu imi mai iese atat de bine. Dar macar ma chinui,spre deosebire de tine. Care fugi de privirea mea. Nu inteleg de ce iti e asa teama sa ma privesti cand suntem cu totii,iar cand nu mai e nimeni in preajma,nu iti mai iei privirea de la mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu