Niciodata nu mi-a placut iarna,imi provoca o oarecare tristete. Nu imi placea sa vad cum totul moare. Odata cu albirea pamantului,sufletul meu devea negru. Priveam trista in jur,ma deranja frigul,trebuia sa ma ingrijesc,sa mananc cat mai sanatos,deoarece imi scadea imunitatea.
Priveam cu un zambet trist copii care zburdau cu saniile,erau asa fericiti. Ii invidiam,vroiam sa fiu si eu ca ei. Sa ma bucur de acele emotii,de trantele in zapada. Sa dau viata omului de zapada. Sa vad cum oamenii imi admira creatia..dar....
Nu imi placeau pregatirile de sarbatori,si mai ales fortarea unui zambet. Eram nevoita,cum sunt mereu..
Dar anul asta s-a intamplat ceva. Am inceput sa admir iarna. Deoarece mi-a dat ocazia de a avea acel barbat,superb,dar din pacate casatorit. Mi-a oferit o sansa de neasteptat.
Desi era frig,el m-a incalzit. Pe chipul meu trist a adus mii de zambete. Dar in schimb si mii de lacrimi cand il stiam cu ea. Cu acea ‘’ea’’ care ii e sotie.
Imi placea sa privesc pe fereastra,fulgii pufosi care se asterneau,auzeam pasi...imi doream sa fil el ..dar...el era cu ea. Probabil ii spunea cat de mult o iubeste. Imi ingheta mana pe telefon scriindu-ti mesaje. Dar ma incalzea faptul cand imi spuneai ca nu esti cu ea,cand imi spuneai ca iti e dor de mine. Cand te rugai de mine sa-ti dau acele saruturi nevinovate,care au rezultat numai durere.dar in acelas timp si implinire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu