Eu care uram ploaia acum o ador. O ador pot ca pot merge plangand,fara sa fiu vazuta. Pot merge linistita,gandidu-ma la tine,prin acele picaturi reci care imi dau fiori. Sunt reci,la fel ca sufletul tau. Imi dau fiori,cum doar tu reusesti sa trezesti acest sentiment in mine.
Cand nu ploua,imi place sa stau inchisa intre cei patru pereti ai camerei mele,sa ma gandesc la tine,sa visez. Iar cand se lasa seara sa vars lacrimi de dor,de singurate. Nu credeam ca imi va fii asa greu. Eu care credeam ca am cunoscut suferinta la acea despartita banala de un anume ‘’el’’acum realizez ca nu e deloc asa. Suferinta e ceea ce simt acum. E prea grea pentru mine. Nu stiu cat v-oi mai rezista.
Stau aici inchisa si imi pierd vremea asternand pe foaie gandurile mele,ascultand muzica trista,deseori despre barbati casatoriti si despre amantele lor.
Se observa aceasta retragere a mea,tristetea din ochii mei. Dar mereu gatesc cate ceva,reusesc sa ma fac crezuta de persoanele din jur,numai spunandu-le ca sunt obosita. Dar am o problema,e acea profa care ma tot intreaba ‘’copil,ce se intampla cu tine?de la un timp te monitorizez din umbra,asta pentru ca imi esti draga,si nu-mi place ceea ce vad. Ce se intampla cu tine?’’iar eu oftand ii spun ca sunt bine,nu am nimic. Dar nu am putut sa o pacalesc,mi-a zis ‘’sa fim serioase,nu am doi ani. Insa daca vreodata vei dori sa-ti deschizi sufletul,voi fii aici mereu’’ simt nevoia sa scap odata de acest calvar,dar nu. Nu pot spune.
scrii lucruri frumoase :) daca vrei putem vb pe mess olaru_diana@ymail.com
RăspundețiȘtergere